●Avertizări/Atenţionări

Scurt istoric

   - Pompieri

   - Protectie civila

Judetul BUZAU

Plan de analiza si acoperire a risc 2019

PROGRAM AUDIENŢE:

(Î) INSPECTOR ȘEF

Col. CIMPOEȘU Stelian

MIERCURI   12.00-15.00

PRIM ADJUNCT AL INSPECTORULUI ŞEF

Lt. col. PASCU Mihail-Loren

MARȚI 12.00-15.00

(Î) ADJUNCT

AL INSPECTORULUI ŞEF

Lt. col. MITREA Bogdan

  JOI 12.00-15.00

JUDETUL BUZAU

Județul Buzău este situat ĂŽn partea de sud-est a României și se ĂŽnvecinează; cu județele Brașov și Covasna la nord-vest, Vrancea la nord-est, Brăila la est, Ialomița la sud și Prahova la vest. Suprafața județului este de 6102,6 km², reprezentând 2,6% din suprafața țării.

Buzăul ocupă cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului cu același nume, cuprinzând în mod armonios toate formele de relief: munți în partea de nord, câmpie la sud, între acestea situându-se zona colinară subcarpatică. Altitudinea maximă; se situează; în Vârful Penteleu (1.772 m), iar cea minimă în Valea Călmățuiului (40 m).

Din punct de vedere al organizării administrative, județul Buzău are 2 municipii (Buzău și Râmnicu Sărat), 3 orașe (Nehoiu, Pogoanele și Pătârlagele), 82 de comune cu 480 de sate.

Împreună cu județele Brăila, Vrancea, Tulcea și Constanța, județul Buzău face parte din Regiunea de Dezvoltare 2 Sud-Est, cu sediul la Brăila.

După ultimul recensământ populația stabilă; a județului Buzău era de 503451 persoane, din care: 246298 bărbați (49%) și 257153 femei (51%). În mediul urban locuiesc 41,1% din populație iar în mediul rural 58,9%.

În județul Buzău funcționează; 343 biblioteci, 10 muzee, Teatrul George Ciprian, înființat în anul 1996.

Județul Buzău se bucură; de școli de renume: Colegiul "B.P. Hașdeu", Colegiul "M.Eminescu", Colegiul "Spiru Haret", Colegiul Economic, Liceul de Artă;, Colegiul "Al.Vlahuță" Râmnicu Sărat și 3 tabere școlare (Poiana Pinului, Arbănași și Monteoru).

Județul Buzău este situat în partea central-estică; a României, în sud-estul Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al râului Buzău, între 44 grade și 44 minute și 45 grade și 49 minute latitudine nordică; și între 26 grade și 4 minute și 27 grade și 26 minute longitudine estică;.

Din punct de vedere geologic, munții sunt constituiți din asa numitul "flis", reprezentat printr-o alternantă; de gresii, marne, argile, șisturi și, mai rar, conglomerate, toate strâns cutate, formând uneori cute-solzi, aliniate pe direcția NE-SV.Vârsta rocilor este, în principal, paleogenă; (aprox. 30-70 milioane de ani). În treapta subcarpatică; domină; marnele, argilele, nisipurile, pietrișurile, calcarele și gresiile, depuse cu precă;dere în miocen și pliocen (începand de acum 30 milioane de ani, până; în urma cu un milion de ani) și ondulate larg. Câmpia s-a format numai in cuaternar și este alcă;tuită; din pietrișuri, nisipuri și loessuri.

Cele trei trepte de relief, la cadrul redus al județului, pot fi socotite în același timp și zone, întrucât ele se extind, începând de la nord spre sud, una în continuarea celeilalte. Între zona subcarpatică și cea de câmpie se individualizează și o fâșie de tranziție, formată din glacisuri și piemonturi.

ZONA DE MUNTE

Face parte din marea unitate a Carpaților de Curbură; și cuprinde două subunități principale: Munții Buzăului și Munții Vrancei.

Munții Buzăului, aflați în cea mai mare parte pe teritoriul județului cu același nume, sunt constituiți din 5 masive: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu.

Masivul Penteleu, delimitat de Bâsca Mică; și Bâsca Mare, este cel mai important, atât ca dimensiuni cât și ca altitudine (1772 m). Sub aspect petrografic, este format în mare parte din flis grezos (gresie de Tarcău), marne, marne calcaroase, flis bituminos, conglomerate. De-a lungul anilor, agenții externi au tăiat văi adânci și interfluvii care favorizeaza alunecări de teren.

            Văile principale care drenează; Masivul Penteleu sunt dirijate fie către Bâsca Mare, fie către Bâsca Mică. Spre prima se indreaptă; Patacul, Băsculița, Cernatul, Milea, iar către Bâsca Mică;: Valea Neagră;, Paltinu, Brebu, Șapte Izvoare și Bălescu.

            Masivul Podu Calului este cuprins ĂŽntre râurile Bâsca Mare și Buzău. Înalțimea maximă; este de 1440 m. Rocile predominante sunt gresiile, marnele, șisturile argiloase. Spre deosebire de masivele vecine, Podu Calului este puternic fragmentat de văi, ĂŽn special de Cașoca și afluenții săi, astfel ĂŽncât apare sub forma a două; sau trei masive unite prin șei largi. În acest fel, ĂŽntre Bâsca Rozilei, Bâsca Mare, Harțagu și Buzău se individualizează; Masivul Podu Calului propriu-zis, ĂŽntre văile Cașoca, Bâsca Mare, Harțagu și Buzău - Masivul Tehărau, iar la nord de Harțagu - Masivul Bota.

            Masivul Siriu, cuprins ĂŽntre Buzău, Crasna și Siriu, este format din mai multe sinclinale si anticlinale, orientate NE-SV, unele aparținând pânzei de Siriu. Partea cea mai ĂŽnaltă; este fixată pe un sinclinal   suspendat, cu flancul estic faliat. Masivul este alcatuit din gresii dure, numai ĂŽn partea estică; adăugându-se o fâșie de depozite oligocene, constituite din alternanțe de gresii, marne, disodile și menilite. Cota maximă; este de 1663 m, ĂŽn Creasta Malaia. Vârful Siriu, cunoscut și sub numele Bocârnea, are 1659 m. În estul Malaiei, pe o larga suprafață cvasistructurală, se află Lacul Vulturilor, cunoscut și sub numele de Lacul fără Fund.

              Masivul Monteoru este situat ĂŽn partea de sud a munților Siriului. Este format dintr-o creastă principală; semicirculară;, ce se menține la peste 1000 m, ĂŽnregistrând valorile maxime ĂŽn vârfurile   Răstoaca (1294 m), Monteoru (1345 m) și Cartiașu (1014 m). Structural, prezintă aceleași caractere ca si Podu Calului, de unde și multele afinități morfologice. Interiorul arcului constituie bazinul de recepție, lărgit printr-o captare ĂŽn detrimentul văii Nehoiașului.

            Culmea Ivănețu se află situată la sud de valea Bâsca Rozilei, fiind orientată; aproape est - vest (pe direcția cutărilor principale) și ia legătura directă cu subcarpații. Ca aspect geografic și structura petrografică se deosebește prea puțin de celelalte masive. Cele mai ĂŽnalte vârfuri ale sale sunt dispuse pe o culme netedă, orientată NE-SV; acestea sunt: Ivanețu (1191 m), Arsenie (1115 m), Zboiul (1115 m) si Stănicu (992 m). De menționat este faptul că ĂŽn acest masiv își are obârșia primul pinten paleogen (de Văleni), care pătrunde adânc ĂŽn zona subcarpatică.

             Munții Vrancei ĂŽncadrează latura nord-estică a județului. Este vorba de o fâșie ĂŽngustă, ce reprezintă versantul vestic al unor vârfuri importante, cum sunt: Lăcauț (1776 m), Goru (1785 m), Giurgiu (1720 m), Mușa (1420 m), Pietrele ĂŽnșirate (1476 m), Furu (1414 m). Acest sector nu prezintă diferențe mari față de Penteleu, având aceeași structură și morfologie (suprafețe de eroziune și structurale, plaiuri ĂŽntinse delimitate de abrupturi de sute de metri, alunecări și prabușiri, bazinete și ingustări). Din acești munți izvorăsc Bâsca   Mică;, Bâsca Mare, Râmnicul.

ZONA SUBCARPATICĂ  

             Fiind cunoscută; sub numele de Subcarpații Buzăului, această zonă reprezintă o ĂŽmbinare de culmi deluroase cu depresiuni, bazinete și ĂŽnșeuări, altitudinea culmilor variind ĂŽntre 400 si 800 metri.

              Subcarpații sunt alcatuiți din formațiuni geologice mai tinere, cutate larg. Cutele sunt orientate, ca și cele carpatice, de la SV către NE și prezintă; adesea fracturări, ridicări sau coborâri, așa cum este cazul   dealurilor din sud și est (Istrița, Ciolanu, Blăjani și Buda). Domină marno-argilele, nisipurile și gresiile de diverse tipuri, uneori apărând conglomerate și calcare. Structura geologica a imprimat multor culmi o alungire pe directii SV-NE; râurile au impus ĂŽnsă și alte direcții de fragmentare, ĂŽn special ĂŽn partea centrală; a zonei deluroase buzoiene, unde se ĂŽmbină; depresiunile și ĂŽnșeuările dispuse longitudinal față de structură, cu bazinete de obârșie, ĂŽnșeuări și depresiuni de eroziune orientate adesea transversal. La acestea, se adaugă și intervenția pintenilor paleogeni, de structură montană, care diversifică și mai mult sectorul carpatic buzoian.

            Dată fiind complexitatea de ordin geologic, dar mai ales geografic, Subcarpații Buzăului se impart in patru grupe:

             Grupa centrală; (Dealurile Botanului) este cuprinsa intre văile Buzăului și Slănicului, având un contur sub formă de inimă. Altitudinile maxime sunt ĂŽn Dealul Blidișel (821 m), Vârful Pițigoiul (806 m), Vârful Bocu (824 m); ĂŽn partea centrală;, Vârful Botanul are 799 m. Eroziunea apelor Sarățel, Bălăneasa, Sibiciu, Rușavățu etc. precum și structura geologică și compoziția petrografică au dus la fragmentarea acestei grupe intr-o serie de subunitați:

            1. Dealurile Muscelului sunt delimitate de apele Bălăneasa, Sibiciu și Buzău. În componența acestor dealuri intră culmile Blidișel (821 m), Muchea (746 m) și Ursoaia. Blidișelul este format din conglomerate și gresii sarmatiene dispuse monoclinal, dând cueste și hogback-uri bine dezvoltate. Spre sud se continuă prin culmea Muchea, care dezvoltă un abrupt puternic către est. Și aici se ĂŽntâlnesc conglomerate sarmatiene dar și nisipuri și argile pliocene.

            2. Dealurile Dalma sunt cuprinse ĂŽntre apele Sărățel și Bălăneasa. În partea centrală; se află Vârful Botanului, alcă;tuit din conglomerate și gresii sarmatiene, cu structură monoclinală, ce dă un relief de cueste. În partea de est, Dealurile Dalmei se continuă cu Dealul Posobești (707 m), axat pe un sinclinal sarmatian. Spre sud-est bazinetul Plopeasa se dezvoltă pe un afluent al Sărățelului, iar către sud, acesta se continuă cu un culoar de sinclinal, mărginit ĂŽn est de o cuestă; (Muchia Florica, Vf Muchia Stânii - 449m).

             3. Dealurile Bocului cuprind partea de nord-est a grupei centrale, având înaltimi ce urcă; la peste 800 m: Vf. Bocului (825 m), Dealul Glodul (807 m), Vf.Pițigoiul (806 m). Aceste dealuri sunt fragmentate de vă;ile Slă;nicelului și Grabicinei in câteva subunită;ti. Partea centrala este ocupată; de Dealul Bocului propriu-zis, în partea de sud s-a dezvoltat bazinetul Pă;curile, iar in nord se află; Dealul Pițigoiul-Glodului. Acesta se continuă; spre est cu Dealul Glodineasa. Din Dealul Pițigoiului pornesc spre sud o serie de culmi joase, care se extind între vă;ile Slă;nicelului și Să;ră;țelului. Este vorba de Dealurile Siliștea și Dealurile Trestioarei, care se caracterizează; printr-o altitudine mult mai joasă; decât cele din jur (circa 500 m), apă;rând în ansamblu ca o zonă; înaltă; depresionară;.

            4. Dealurile Pâclelor sunt delimitate de Slanic și pâraiele Să;ră;țel - Bă;ligoasa. Au o directie aproape nord-sud și prezintă; două; culmi paralele, ce se unesc la nord, în dealul Tocilei (598 m). Vulcanii noroiosi de aici, unici în țara noastra, completează; acest peisaj; cei mai de seamă; vulcani sunt grupați in două; platouri: Pâclele Mici și Pâclele Mari.

            Grupa sudică; (Istrița-Ciolanu) are caractere locale specifice, și anume: contact brusc cu câmpia, masivitate, altitudini mari, forme de relief impuse net de structură; și petrografie, zone depresionare tipic subcarpatice. Pe ansamblu se divide in trei unitati:

            Dealul Istrița este constituit din formațiuni grezoase și calcaroase ale sarmatianului, care au influențat altitudinea și masivitatea dealului Istrița (Vf.Istrița 751 m). Că;tre Câmpia Română;, contactul se face deosebit de brusc prin linii de falie, dar și prin că;derea monoclină; a flancului sudic al anticlinalului principal. Dealul Istrița poate fi divizat in mai multe subunitati, dictate in special de natura petrografică; a rocilor: dealurile Nișcovului situate in partea de est a grupei, au inalțimi de 200-400 m și sunt constituite in principal, din formațiuni lavantine și cuaternare vechi; masivul Istrița propriu-zis este dominat în partea înaltă; de calcarele și gresiile sarmatiene, motiv pentru care și-a menținut altitudini de 600-700 m. În interiorul să;u se află; câteva bazinete sau depresiuni structurale și de contact (Izvoarele Să;ră;ții, Să;rata Monteoru); dealurile Nă;ienilor apar sub forma unei culmi înguste, format din aceleași calcare și gresii sarmatiene care mențin și aici altitudini de circa 600 m.

            Dealul Ciolanu este, de asemenea, unul din cele mai masive din cadrul Subcarpaților buzoieni si se dezvoltă; aproape paralel cu dealul Istrița. Spre sud este delimitat de depresiunea Nișcovului, iar spre nord de izvoarele vă;ii Cricovului și Buză;ului. Ca și la dealul Istrița, masivitatea și altitudinea sa sunt date de calcarele și gresiile sarmatiene, altitudinile variind între 600 și 700 m: Poiana Hoților (737 m), Poiana Broșa (641 m), Vf.Bradului (661 m), Vf.Cetă;țuia (632 m). În partea de nord-est, respectiv între Mă;gura și Cândești, se desprinde mica subunitate - dealul Cerbului (539 m), constituit din formațiuni levantine (argile, nisipuri și pietrișuri), peste care se dispun stratele de Cândești. Din cauza constituției petrografice, dealul Cerbului, în ansamblul să;u, prezintă; multe degradari de teren.

              Depresiunea Nișcovului este formată; pe un larg sinclinal în care au fost sedimentate formațiuni levantine și cuaternare. Afluenții dezvoltă; aici conuri de dejecție foarte întinse. Însă;și Nișcovul, la vă;rsare, a   format un imens con de dejecție, în care apele sale se pierd total în perioadele fă;ră; ploi. Prin toate caracteristicile este o depresiune tipic subcarpatică;.      

GRUPA ESTICA (Dealurile Câlnă;ului), situată; la est de valea Slă;nicului este drenată; central de pârâul Câlnă;ului și delimitată; de vă;ile Slă;nic și Râmnic. Grupa se poate subdivide în două; mari subunită;ți: una nordică;, formată; din sedimente mai vechi (vârsta mio-pliocenă;) și o alta sud-estică;, formată; din depozite levantine și cuaternare.

            Dealurile Bisocii compun în ansamblu, subunitatea nordică;. Are forma unui pă;trat, delimitat de vă;ile Slă;nic și Râmnic. Altitudinile maxime sunt cuprinse între 800 și 970 m, atât ca urmare a cută;rilor violente, cât și datorită; rocilor mai dure (de vârsta meotiană;, pontiană; și daciană;). Cele mai înalte vârfuri sunt Bisoca (970 m), Ulmușoru (943 m), Şindrila (900 m), iar spre sud Bă;dicul (814 m). Deși dealurile sunt foarte inalte, denivelarea față; de flisul carpatic apare evidentă;, între ele remarcându-se un culoar depresionar.

             A doua subdiviziune se caracterizează; prin direcția nord-sud, prin roci moi de vârsta levantină; și cuaternară;, prin suprafețe mari expuse degradă;rii. După; felul cum este fragmentată; de vă;ile principale, această; unitate se subdivide în trei culmi:

              1. Culmea Blă;jani, situată; între Câlnă;u și Slă;nic, se extinde pe direcție nord-sud și începând cu Dealul Că;ră;tnă;ului (633 m), trecând prin înalțimi de circa 500 m, ajunge în partea sudică;, în dreptul localită;ții Blă;jani, la 483 m (Vf.Blă;jani) și 486 m (Vf.Mare).

            2. Dealurile Budei se alungesc între Râmnic și Câlnă;u și se constituie din pietrișuri de Cândești. Înaltimea lor se menține în jurul a 500 m în nord și cresc că;tre sud, unde ating 637 m în Piatra Albă;.

            3. Dealul Că;pă;țânei (591 m) se află; între Râmnic și Ramna. Este constituită; din pietrișuri de Cândești.

             GRUPA VESTICĂ (Dealurile Priporului) este constituită; dintr-o serie de dealuri relativ înalte și înșeuă;ri largi, foarte diferite sub aspectul structurii și compoziției geologice. Se remarcă; în mod   deosebit pă;trunderea, în zona subcarpatică;, a pintenului paleogen de Vă;leni, ce reprezintă; o continuare a culmii Ivă;nețu. Această; grupă; se subdivide in trei subunită;ți:

             1. Dealul Cornețel se întinde între Buză;u și Bâsca Chiojdului. Este constituit din formațiuni pliocene și cuaternare vechi, formând o regiune intens degradată; de torenți. Altitudinile maxime se află; tot pe formațiuni levantin-cuaternare (Dealurile Cornetul – 827 m și Vf.Cetațuia – 713 m). Delimitarea de zonă; muntoasă; se face pe o linie care începe la nord de Pă;târlagele și trece pe la localitatea Că;tina.

             2. Dealul Priporului, situat între valea Zeletinului și Bâsca Chiojdului, prezintă; o structura petrografică; asemă;nă;toare zonei carpatice. Altitudinile sunt mai reduse, având un maxim de 823 m în Vf.Priporul.

             3. Dealul Salcia, cuprins între Zeletin și dealul Ciolanu, limitat de două; cursuri de apă; - Cricov și Buză;u, se împarte în trei subunită;ți, diferențiate datorită; structurii geologice și alcă;tuirii  petrografice. În centru se află; dealul Salcia (717 m) sub forma unei creste în directie NE-SV. Că;tre sud se situează; înșeuarea Cislă;u-Cricov cu altitudinea de 400-500 m, dezvoltată; pe un sinclinal. Peste această; înșeuare se face trecerea între depresiunea Cislă;u și depresiunea Sânger-Lapoș. Între Vf.Salcia și Vf. Zeletin se prezintă; a treia subunitate - podurile Fră;sinetului, cu altitudini de 400-500 m, cu aspect de câmpie, care face trecerea între valea Buză;ului și bazinul   Cricovului.

              Depresiunea Pă;târlagele se dezvoltă; de la contactul dintre munte și Subcarpați, până; la valea Buzaului. Este o zonă; unde terasele incep să; aibă; o largă; dezvoltare și unde apar importante degradă;ri de terenuri.

            Depresiunea Cislă;u, formată; la trecerea Buză;ului peste un alt sinclinal, are lă;țimea maximă; că;tre înșeuarea Cislă;u - Cricov.

            Îngustarea de la Ciuta este zona cea mai strâmtă; pe care o prezintă; valea Buză;ului pe tot parcursul Subcarpaților. Chiar șoseaua, în această; parte pă;ră;sește valea propriu-zisă; și urcă; în serpentine prin cunoscuta padure de la Ciuta.

            Depresiunea Pârscov incepe aproximativ de la localitatea cu același nume și continuă; până; la Berca unde valea schițează; o ușoară; îngustare impusă; de traversarea anticlinalului Berca-Arbă;nași.

             Depresiunea-culoar Ră;tești - Scorțoasa -Vintila Vodă; începe, după; cum arată; și numele, din Valea Buză;ului (Ră;tești) și ține până; în Valea Slă;nicului (Vintilă; Vodă;). Are caracter subcarpatic, fiind delimitată; de Dealurile Dalmei, Bocului, Bisocii și Pâclelor.

FÂŞIA DE TRANZIŢIE  

              Această; fâșie face trecerea între zona subcarpatică; și câmpie. La vest de Buză;u, Subcarpatii Istriței iau contact cu câmpia de subsidență; prin linii de falii. Pe această; zonă; de contact eroziunea a grefat o fâșie de glacis-glacisul Istriței (110-300 m). La est de Buză;u, trecerea de la subcarpați la câmpie se face mai întâi printr-un piemont de acumulare alcă;tuit din pietrișuri și nisipuri dispuse monoclinal (piemontul Râmnicului) care urcă; până; la înă;lțimi de 300-400 m, apoi printr-un glacis care incepe aproximativ de la altitudinea de 250 m în jos.

ZONA DE CÂMPIE  

   Această; zonă; are altitudinea de 40 – 100 m și este constituită; din sedimente moi, dominând la suprafață; formațiunile loessoide, aluviunile și chiar nisipurile, iar în adâncime argilele, pietrișurile, nisipurile, marnele nisipoase. Pe teritoriul județului, zona de câmpie se subdivide în 4 unită;ți principale.

            Câmpia Gherghiței, reprezintă; o continuare a fâșiei de subsidentă; ce vine dinspre Ploiești, trece pe la Mizil și Clondiru și se îngustează; puternic că;tre localitatea Stâlpu. Limita estică; urmarește localită;țile Glodeanu Să;rat, Movila Banului și est de Stâlpu. Partea inferioară; a pârâului Să;rata s-a instalat pe limita estică; a acestei subunită;ți. La limita nordică;, și mai ales între Clondiru, Stâlpu și izvoarele Că;lmă;țuiului, apar aliniamente de izvoare. Peste aceasta câmpie pare să; se fi scurs chiar Buză;ul, intr-o primă; etapă; de intrare în câmpie - o terasă; inferioară;, care se pierde aproximativ la localitatea Zorești, ar indica această; direcție.

            Câmpia Bă;ră;ganului de Mijloc ocupă;, în mare, interfluviul dintre Că;lmă;țui și Ialomița. Are o înclinare că;tre sud-est. Partea sa nordică; și cea estică; este ocupată; de o fâșie lată; de nisipuri, care incepe de la Smeeni și Florica și se dezvoltă; spre ră;să;rit trecând peste localită;țile Pogoanele, Că;ldă;ră;ști și Padina. Suprafața nisipurilor prezintă; un microrelief de dune, în general fixate, între unele instalându-se temporar chiar lacuri. Partea sudică; și vestică;, neocupată; de nisipuri, este dominată; de formațiuni loessoide și de crovuri.

            Câmpia Buză;u - Că;lmă;țui incepe printr-un larg con de dejecție, pe sub care o parte din apele Buză;ului, dar mai ales ale Nișcovului, se preling că;tre Că;lmă;țui în cadrul acestui con. Buză;ul și-a să;pat o albie largă; și două; terase joase, mai bine dezvoltată; fiind cea inferioara (3-4 m). Urmele acesteia se vă;d bine și la Tă;bă;ră;ști, unde apare și un martor de eroziune înconjurat de numeroase belciuge, denumite și coturi, și peste care apele Buză;ului se revarsă; în timpul viiturilor, trecând peste Că;lmă;țui. Începând de la Tă;bă;ră;ști, dar mai ales din dreptul Cilibiei, nu se mai poate face o distincție netă; între albia Buză;ului și cea a Că;lmă;țuiului este un șes întins, uneori cu să;ră;turi, cu grinduri și cu martori de eroziune, peste care Buză;ul își trimite apele de viitură; că;tre Că;lmă;țui, formând așa numitele "buzoiele". Prin actuala albie a Că;lmă;țuiului a curs cândva Buză;ul.

            Câmpia Râmnicului, deși situată; la marginea subcarpatilor, reprezintă; o zonă; mai puțin afectată; de sibsidență; (in comparație cu câmpia Gherghiței sau cu câmpia Focșanilor). Formațiunile cuaternare, ca și pietrișurile de Cândești, prezintă; înclină;ri slabe dinpre piemontul Râmnicului că;tre câmpia din față;. În partea de ră;să;rit câmpia este delimitată; de lunca Buză;ului și îi sunt specifice o serie de lacuri de tipul limanelor fluviale; începând cu Jirlaul, aceste lacuri și vă;ile ce le alimentează; reprezintă; cursuri vechi ale Râmnicului.                 

            Marturii ale vieții materiale (unelte și arme din piatră; sau os-topoare, mă;ciuci de luptă;, vârfuri din  silex etc., produse ceramice variate - cești, că;ni, castroane), scoase la iveală; prin să;pă;turile arheologice de la Aldeni, Sudiți s.a., atestă; prezența omului în această; zonă; încă; din Neolitic (mileniul 4 i.H). Epoca   bronzului (mileniul 2 i.H.) este ilustrată; în mod special de Cultura Monteoru (descoperiri la Să;rata Monteoru, Aldeni, Merei, Cernă;testi, Să;poca, Smeeni), care indică; un habitat dezvoltat al omului primitiv, mai ales in arealul subcarpatic, produs al celui mai puternic grup nord-tracic. Urme ale civilizatiei geto-dacice au fost identificate în arealul localitații Cârlomă;nești (sec.2-1 i.H.) și Gheră;seni (sec.4   d.H.), iar castrul de la Pietroasele este o marturie a stă;pânirii romane a acestor locuri. Începând cu sec.3 și până; în sec.7, numeroasa populație daco - romană; existența în această; regiune a suferit de pe urma frecventelor penetrații ale diferitelor popoare migratoare, fă;ră; a fi însă; dislocată;. Invazia și trecerea zigotilor prin aceste pă;rți este dovedită; de faimosul tezaur din aur, in greutate de 19 kg, compus din 12 piese (inițial au fost 22), între care o tavă; mare, mai multe vase, fibule în formă; de vultur, încrustate cu pietre prețioase, colane din aur, numit"Cloșca cu puii de aur", ingropat la Pietroasele de regele vizigot Athanaric, în anul 375, și descoperit in 1837.

Descoperirile de la Cândești și Să;rata-Monteoru atestă; că; populația autohtonă; s-a menținut și dupa marea nă;vă;lire a hunilor din sec. IV-V. Continuitatea de locuire în vetrele stră;bune mai este dovedită; și de vestigiile arheologice descoperite la Budureasa (sec. VI), Să;rata - Monteoru (sec. VI-VII), Pruneni și Blă;jani (sec. VI-X). Prezența unor aseză;ri omenești bine inchegate în secolele XIII-XV, dar cu existența anterioară;, începe să; fie menționată; în documente (Buză;u în 1234, Râmnicu Să;rat în 1474, Chiojdu în 1560, Lopă;tari în 1579). O serie de materiale cartografice din secolele XVI-XVIII confirmă; existența în aceste locuri a mai multor localită;ți, drumuri comerciale, denumiri de munți, ape etc. Astfel, pe harta lui N. Germanus (1507), așezarea Buză;u este inscrisă; cu numele Boza, pe hă;rțile Atlasului lui Mercator (1595) Râmnicu Să;rat apare cu numele Rebnick, iar pe o hartă; militară; în 1595 este consemnat Pasul Buză;ului ca loc de bă;talie. Pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino din anul 1700 este redată;, pentru prima oară;, împă;rțirea administrativă; a Tă;rii Românești în 17 județe, între care sunt consemnate și județele Buză;u, Râmnic și Să;cuieni, ale că;ror teritorii se incadrează;, în cea mai mare parte, în suprafața județului Buză;u. Pe aceiași hartă; mai erau trecute 72 de localită;ți între care 2 târguri, câteva lacuri, câțiva vulcani noroioși și unele bogă;ții (sare, sulf)). După; 1 ianuarie 1845, când a fost desființat județul Să;cuieni și înglobat în cea mai mare parte la județul Buză;u, acesta s-a extins spre vest și nord evoluând între aceste limite, cu unele modifică;ri de la sfârșitul secolului XIX, până; în 1950, când regimul comunist a adoptat o nouă; împă;rțire administrativ-teritorială;,  după; model sovietic, județul Buză;u devenind una din cele 28 de regiuni ale ță;rii. În 1952, au avut loc unele modifică;ri ale împă;rțirii administrativ-teritoriale din 1950, județul Buză;u fiind încadrat in cea mai mare parte în Regiunea Ploiești. Prin noua împă;rțire administrativ-teritorială; din 17.02.1968, a fost reînființat județul Buză;u, iar orașul de resedintă; (Buză;u) a fost trecut în categoria municipiilor.

 SECŢIUNEA A 2-A. CARACTERISTICI CLIMATICE

2.1. REGIM CLIMATIC, SPECIFICITĂŢI, INFLUENŢE

Ca si întreaga țară; , jud. Buză;u se incadreaza in climatul temperat continental. Treptele de relief , ca si pozitia sa la curbura Carpatilor , introduc o serie de nuante locale, ce conduc la trei tipuri principale de climat: de munte, de deal și de câmpie.

Climatul de munte se caracterizeaza prin temperaturi medii anuale de 4 – 6 gr. C. Si prin precipitatii ce cresc cu altitidinea.

Climatul de deal prezinta temperaturi medii anuale de 8 – 10 gr. C. Precipitatiile medii anuale sunt de 600 – 700 l./ mp. Prezenta numeroaselor depresiuni si bazinete creeaza conditii favorabile inversiunilor de temperatura, mai accentuate in sezonul rece al anului.

Climatul de campie se caracterizeaza printr-o repartitie relativ uniforma a elementelor climatice. Temperatura aerului – media anuala - este mai mare decat cea din zona de deal si munte, osciland intre 10, 0 si 10,6 gr.

2.2. REGIMUL PRECIPITATIILOR – CANTITĂŢI LUNARE ŞI ANUALE – VALORI MEDII, VALORI EXTREME ÎNREGISTRATE

            Sub aspectul cantitatilor anuale , variaza intre 800 – 1200 l/mp., in zona montana, 600 – 800 l. / mp. , in zona de deal si 400 – 500 l/mp., in zona de campie.

Perioada cea mai ploioasa este aprilie – septembrie, in luna iunie inregistrandu-se maximul multianual de precipitatii ( Nehoiu 86,8 l/ mp, Buzau 82, 0 l/ mp, ).

In intervalul octombrie  - martie cantitatile de precipitatii cazute sunt mai reduse. Minimul de precipitatii apare in luna ianuarie, cand la munte cad peste 35, 3 l/ mp, in zona de deal intre 28 – 29 l/ mp, iar la campie sub 27 l/ mp.

Spatial, regimul precipitatiilor prezinta o serie de particularitati. Astfel precipitatiile anuale si lunare scad de la nord la sud, ca urmare a descarcarii maselor de aer umed oceanic pe directia amintita; culmile orientate transversal fata de directia principala a maselor de aer primesc o cantitate de apa mai mare din cauza advectiei termice; zona orasului Buzau inregistreaza o cantitate de apa mai mare ca urmare a incarcarii atmosferei cu particule solide provenite din zona industriala sau cu praf loessoidal.

Nr. de zile cu precipitatii lichide si solide – cele mai multe zile cu precipitatii se inregistreaza in zona de munte 165 zile la Penteleu , si in zona de campie: Buzau 130 zile, Rm. Sarat 123 zile;

Regimul eolian sta sub influenta directa a maselor de aer vestice.

2.3. TEMPERATURI – LUNARĂ ŞI ANUALĂ - VALORI MEDII, VALORI EXTREME ÎNREGISTRATE

Se remarca o crestere constanta a valorilor temperaturii medii anuale pe directia nord – sud, de la regiunile inalte catre cele cu altitudini relativ scazute.

In regiunea montana si de deal se pot sesiza diferentieri climatice intre zonele joase depresionare si culmile inalte.Temperaturi medii anuale mai ridicate sunt specifice numai depresiunilor mari, amplasate pe vai largi ( Patarlagele, Parscov ). Regiunile de campie si de deal inregistreaza timp de 10 luni pe an valori de peste 0 gr. C. , in timp ce in zona montana numai 8 luni depasesc aceasta valoare.

Cele mai scazute valori din an sa inregistrează; in luna ianuarie ( medii multianuale: -2,8 gr. la Buzau, - 3,2 gr. C. la Patarlagele)

Cele mai ridicate valori ale temperaturii aerului se inregistreraza in luna iulie ( 10 – 23 gr. C. ).

Particularaitatile termice ale lunii iulie se transmit si in luna august, cand intensitatea mare a insolatiei provoaca incalzirea accentuata a regiunilor joase si ridicarea temperaturii stratelor inferioare de aer, fapt ce mareste contrastul vertical de incalzire.

Valorile termice extreme , inregistrate in jud. Buzau, nu corespund lunilor celor mai friguroase sau calduroase. Cele mai mari temperaturi au fost inregistrate in luna august ( Nehoiu 38, 0 gr. C. – 1952, Buzau 39, 6 gr. C. – 1951), iar cele mai scazute temperaturi au fost inregistrate  in luna februarie ( Buzau -29, 6 gr. C. in 1942, Rm. Sarat – 26, 2 gr. C, in 1940)

Regimul inghet – dezghet, generator partial al fenomenului alunecari teren, apare din momentul in care temperaturile scad sub zero grade. Data medie de aparitie a primului inghet este 1 octombrie , in zona montana, 20 octombrie, in zona de deal si prima decada a lunii noiembrie pentru zona de campie. Pentru ultimul inghet, data medie de aparitie este 1 mai, pentru zona de munte 20 aprilie , pentru zona de deal si 10 aprilie , pentru zona de campie.

2.4. FENOMENE METEOROLOGICE EXTREME

Crivatul - iarna, in zona de campie si la poalele subcarpatilor apar invazii de aer rece si foarte rece, insotite de vant ,  provenite din aria anticiclonului siberian, cunoscute sub numele de Crivat.

Fohnul  – caracteristica locala ce se manifesta in zona de dealuri, deoarece configuratia Muntilor Buzaului permite revarsari de aer din Transilvania, peste culmile lor, catre zona subcarpatica.

Ceata – fenomen frecvent in zona de munte ( 173 zile cu ceata / an ) si mai putin frecvent in zona de deal ( Bisoca 22 zile , Patarlagele 2 zile ).