PROFILUL PSIHOLOGIC AL UNUI POMPIER

 

           Pompierul este un bărbat care luptă cu elementele naturii atunci când ele nu mai sunt prielnice omului şi activităţilor lui .

          Pompierul nu are niciodată timp suficient . Toţi avem ceasuri cu 13 ore şi sufletul la gură, de aceea inimile noastre sunt mai mari decât media iar sistemul nostru circulator se uzează rapid transformându-ne în victime premature. Bancul cu „nu-ş’ ce-au pus ăia in pensie...” este la noi mai valabil decât la mulţi alţii. Chiar inconştient, cred că toţi pompierii sunt dependenţi de adrenalină şi lipsa ei îi stressează şi îi face ciudaţi pentru cei din jur. Numai soţiile, copiii şi prietenii noştri ştiu mai bine...

          Sufletul şi mintea pompierului se apară de efectele emoţionale ale dezastrului şi ale necazurilor oamenilor, văzute în plinătatea lor nenorocită. Acestea îl fac pe pompier impasibil pentru că nu poate ajuta dacă este implicat emoţional. Dacă i-ar putea comanda sufletului să redevină omenesc şi cald, n-ar fi o mare problemă, dar sufletul suferă şi fiecare eveniment tragic este ca un raşpel care muşcă nemilos.

          Pompierii acţionează permanent în echipă şi sunt datori să se ajute unul pe celălalt. Frăţia lor tacita şi nemărturisită se bazează pe resorturile camaraderiei, ale breslei oamenilor focului, care spun că nu îţi laşi colegul fără sprijin, indiferent de situaţie .

          Cu toate acestea, dincolo de regulamente şi de actele normative care guvernează viaţa pompierului, există o marjă de risc pe care el trebuie să o calculeze şi pentru care trebuie sa decidă singur. 

          Poate mulţi îl învinuiesc pe pompier pentru faptul că uneori acţionează pompieristic, adică pripit şi fară a gândi consecinţele, după ureche. Le spun acestora să se gândească bine înainte de a face această afirmaţie . 

           Da, pompierul acţionează pompieristic, adică hotarât şi rapid, fără a analiza îndelung ceea ce se întamplă. El se bazează pe cunostinţele şi deprinderile lui, formate prin instruire şi intervenţie la dezastre . Deci pe mintea, pe forta şi pe mijloacele aflate la dispoziţie. Lipsa acestora din urmă îl determină să improvizeze pentru că, de obicei, dezastrele nu aşteapta iar pompierul nu primeşte nici avertismente de retragere şi nici cereri de armistiţiu. Analiza survine atunci când dezastrul îi dă pompierului o clipă de răgaz. Până atunci el este nevoit să acţioneze mecanic, ca un luptător de arte marţiale. De cele mai multe ori el învinge, dar nu toate situaţiile se încheie cu „happy end”. S-a demonstrat de nenumărate ori . De fiecare dată, însă, pompierul rămâne un erou temerar. La noi decoraţiile şi titlurile de nobleţe sunt colective, nimeni nu merită mai mult şi nici mai puţin, iar recunostinţa este anonimă. Câteodată, un drăcuşor îţi şopteşte că meritai şi tu o medalie, o distincţie, un soclu, un ceva acolo..., dar toţi spunem în glumă că instituţia a cumpărat deja cimentul pentru statuie .

          Una peste alta „ nu avem nevoie de statui”. Pompierul este o statuie vie cu posteritatea la purtător .

          Aşa că, dragă cititorule, ascultă-mă când îţi spun, dacă întâlneşti un pompier pe stradă, scoate-ţi pălăria, sigur merită ! 

                                                           Lt. Col. Dan MANCIULEA